Soft skin, new sounds, reality.
Amalgam de sunete şi gânduri. Mult somn şi apatie. Sau retargie, cum îi mai zicem noi. Semiluciditate. Închid ochii şi rămân doar cu sunetele. E doar târziu pentru orice şi nu-mi regăsesc toate piesele din puzzle. Atâta spaţiu de umplut, mi-e greu să ajung până la mine, mi-e greu să mă întreb ,,Tu ce mai faci?”. Parcă aş fi într-o pauză, nu ştiu unde şi când mai sunt prezentă. Mi-e dor să simt. Şi totuşi ajung să mă contrazic. Renunţ să caut echilibrul. Poate mă găseşte el pe mine. Oriunde. Azi e joi? Nu. Ah, ba da.
,,Ai grijă de sufletul tău, fraieie!”, mi-ar zice Celălalt.
