Nu-mi place privirea trista. A mea.
Nu-mi place starea trista. A mea.
Nu-mi place neoptimismul. Al meu.
Cand alerg fara tinta si tot astept sa ajung undeva.
Pe bicicleta ma plimb doar intr-o incapere, tot drumul ma uit la peretele din fata. Care este de fapt o oglinda. In care imi vad si mai mult privirea trista, starea trista, neoptimismul. Si mai des.
Cine nu ma mai (re)cunoaste? Eu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu